Ceea ce am admirat în clinicile renumite din SUA, cât şi mai recent în clinicile din Europa de Vest a fost asimilarea formelor terapeutice, alopate, alternative şi complementare, într-un singur principiu unificator denumit medicină integrată. Eu personal aş defini-o ca medicină integrativă, pentru că în cadrul acestei abordări se regăsesc toate formele terapeutice care ar putea ajuta în actul de vindecare.
Cred că nu greşesc atunci când spun că cel mai de preţ lucru pe care îl avem este sănătatea noastră, iar atunci când aceasta este afectată sunt multe lucruri pe care nu le mai putem face. Oricine poate fi speriat de apariţia unei afecţiuni, fie ea în plan somatic sau psihosomatic, însă întotdeauna trebuie să găsim în noi resursele necesare pentru a trece peste acest obstacol. Deşi, uneori, sunt persoane care nu vor să recunoască faptul că au o problemă de sănătate sau că se află într-o stare de criză, simpla încercare de a conştientiza problema apărută, dar şi încercarea de a cere o mână de ajutor înseamnă, de multe ori, primul pas către recâştigarea stării de echilibru a organismului.
Începând cu anii 1960 a avut loc o revoluţie în ştiinţă şi în gândirea medicală, iar acum este limpede că sănătatea şi şansele noastre de refacere după boală depind atât de ceea ce poate face pentru noi profesia de medic, cât şi de ceea ce putem face singuri pentru noi înşine. Mulţi dintre factorii care ne afectează sănătatea şi starea de bine se află sub controlul nostru şi prin ei devenim mai puternici fizic, mental şi spiritual, în confruntarea cu boala şi în învingerea ei. Aceasta înseamnă că, în situaţia unei boli grave, noi trebuie să căutăm să înţelegem cum s-a dezvoltat boala, care sunt nevoile noastre şi tratamentul pentru a înfrunta boala şi, mai important decât orice, cum să utilizăm ajutorul disponibil la fiecare nivel, al minţii, corpului şi spiritului, pentru a ne simţi din nou bine.