Încă cu câteva secole în urmă, atitudinea față de copii era una pur pragmatică: aceștia erau priviți fie ca forță de muncă, fie ca o păpușă, pe care o poți împodobi și te poți lăuda cu ea în fața oaspeților. Un fel de om incomplet care trebuie mai repede să crească până pe la vreo 7 ani, ca să înceapă a-și îndeplini îndatoririle sale. Copilul era considerat proprietatea adultului și era o ființă absolut lipsită de drepturi. Părinții nu doar că puteau să-și pedepsească dur copiii, viețile acestora erau în mâinile lor.

S-ar părea, ce coșmar și barbarism. Dar oare cât de mult s-a schimbat atitudinea față de copii până în zilele noastre? Oare noi îi considerăm oameni deplini?

Dacă da, atunci de unde se iau afirmațiile de genul: ,,Trebuie să crești mare și să devii om”? Copiii cresc în acest sistem de coordonate, dar cel mai important este că ei sunt de acord cu asta. Cu faptul, că până când ei sunt nimeni, că trebuie să crească, ca să devină oameni adevărați.

Cu copilul se poate vorbi la egal: ca cu o personalitate deplină. Dar oare într-adevăr trebuie să o facem? Suntem diferiți, și în asta constă frumusețea. Copiii au nevoie de noi, în primul rând să le fim părinți, și nu interlocutori de vârsta lor. Asta stabilește limitele, de care ei au nevoie. Principala sarcină a părinților este de a face copilul să înțeleagă: el este o personalitate independentă, integrală. Să înțeleagă și să creadă în asta.

Mulți părinți afirmă cu mândrie: ,,Noi avem o relație de încredere reciprocă!” Dar într-adevăr este așa? Relația de încredere este o stradă cu două sensuri, de aceea dacă copilul îți împărtășește toate trăirile și secretele sale, iar tu nu consideri necesar să fii complet sincer, atunci relația voastră cu greu poate fi numită una de încredere.

Totuși, e posibil să începi să construiești o asemenea relație. Îți dorești ca copilul să-ți povestească despre sine, despre ce i se întâmplă, despre ce simte? Povestește-i despre tine. Astfel creezi un model, pe care copilul să-l urmeze.

Reguli și interdicții, tradiții și abordări moderne în educație – se pare că a fi părinte este ca și cum te-ai plimba pe un câmp minat. Un pas greșit și îi poți provoca copilului o traumă incurabilă sau, dimpotrivă, îl poți alinta prea mult.

Îi realitate totul e mult mai simplu. Dacă copilul nu dorește să doarmă ziua – nu îl culca. Dacă nu reușești să-l trimiți la culcare seara – renunțați la somnul de zi. Și cumpără-i acadeaua, pe care atât de mult te roagă să i-o cumperi!

-Dar în acest mod nu îl vom alinta? – întreabă părinții îngrijorați.

-Nu, astfel îl vom corecta.

-Și se poate să mănânce înghețată înainte de prânz?..

-Se poate!

-Și ce va fi?

-Nimic nu nu va fi. Copiii își vor mânca înghețata și toată familia va fi binedispusă.

Un număr mare de oameni le strică viața copiilor noștri cu observațiile și mustrările lor că nu vorbesc cum trebuie, că nu stau cum trebuie. Venind acasă, copilul trebuie să știe, că aici este refugiul său, că aici nimeni nu îi va reproșa și nu-l va evalua, că aici este iubit.

Este o fericire nebună, când ești iubit nu pentru notele tale, nu pentru că ai făcut ceva, ci pur și simplu.

Sursa: acasainromania.ro

Susa foto: Lenka Fortelna de la Pixabay